Dan Barna, desemnat candidatul comun la prezidenţiale al Alianţei 2020 USR PLUS. Dacian Cioloş va fi premier

Sursa foto: b1.ro

Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat vineri candidatul comun al Alianței 2020 la alegerile prezidențiale din această toamnă, au declarat surse participante la negocierile dintre cele două partide. Totodată, liderul PLUS, Dacian Cioloș, a fost desemnat candidatul Alianței la funcția de prim-ministru.

USR și PLUS au încheiat vineri negocierile pentru încheierea alianței politice în cadrul căreia cele două partide să participe împreună la toate alegerile care vor urma în perioada următoare: prezidențiale, locale și parlamentare, au mai explicat sursele citate.

”L-am felicitat deja pe Barna pentru că e candidatul Alianței la prezideniale, nu doar al USR”, a precizat unul dintre participanții la discuții.

Potrivit surselor citate de G4media, acordul Alianței nu prevede și împărțirea efectivă a locurilor pe liste nici la locale, nici la parlamentare, urmând ca acest lucru să fie făcut în proximitatea fiecărei runde de alegeri.

Conducerea Alianței 2020 va fi asigurată, în continuare, de cei doi președinți ai USR și PLUS – Dacian Cioloș și Dan Barna – în calitate de co-președinți, alături de Birourile Naționale ale celor două formațiuni.

Până acum au avut loc mai multe runde de discuții între USR și PLUS, în cadrul cărora însă echipele de negociatori nu au reușit să cadă de acord asupra mai multor puncte, printre cele mai importante fiind împărțirea candidaților pe locurile eligibile la parlamentare.

Într-o primă fază, USR a propus realizarea unei fuziuni cu PLUS, dar Dacian Cioloș a respins ideea fără drept de apel, propunând în schimb paritate pe listele de la alegerile parlamentare.

Ulterior, USR a cerut ca negocierile cu PLUS pentru încheierea alianței politice să plece de la numărul de senatori și deputați pe care Uniunea l-a obținut în 2016 și abia de la acest prag în sus să se meargă pe paritate. În cele din urmă, impedimentul a fost depășit prin decizia ca listele să fie făcute în proximitatea fiecărei runde de alegeri.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here