Taurul agresiv care a rănit grav un bărbat din Olt a fost UCIS

Taurul agresiv, care a atacat și a rănit grav un bărbat din comuna Topana, judeţul Olt, a fost vândut vineri de stăpân unor samsari care l-au dus la un abator, unde a fost sacrificat.

Potrivit primarului comunei Topana, Gheorghe Barbu, proprietarul animalului agresiv a vândut taurul unor samsari care l-au dus la un abator, unde a fost sacrificat.

„Acest animal era la noi în comună de cinci ani, dar în ultimul timp, nu ştiu din ce cauze devenise agresiv. După ce l-a atacat pe localnicul de 68 de ani care a ajuns în stare gravă la spital, taurul a fost sacrificat. A fost vândut de stăpân unor samsari, care au venit şi l-au legat cu frânghiile chiar în curtea lui şi s-au ocupat să îl ducă la abator, să îl taie. Localnicii au scăpat astfel de teama acestui animal care le şi distrugea culturile de pe câmp. Era singurul mod prin care puteam preveni alte evenimente de acest fel”, a declarat, vineri, pentru Mediafax, primarul Gheorghe Barbu.

Bărbatul rănit miercuri seara de taurul agresiv este în continuare internat la Chirurgie, la Spitalul de Urgență Slatina, starea sa fiind stabilă.

„Pacientul este stabil din punct de vedere chirurgical, în sensul că nu mai are viaţa pusă în pericol. Acesta va rămâne în continuare internat”, a spus Cătălin Rotea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din comuna Topana, judeţul Olt, a ajuns în stare critică, la spital, după a fost atacat de un taur agresiv lăsat liber pe uliţele satului. Primarul spune că animalul lăsat liber a terorizat comuna, a mai atacat oameni și a distrus chiar și culturile localnicilor.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here