Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani sechestrată şi ucisă în Caracal de un bărbat de 57 de ani, este nepoata unei vedete de televiziune.
Alexandra este nepoata lui Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) și realizator de emisiuni tv. Acesta nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în direct la România TV, cerând plecarea din funcții a șefului Poliției Române, a judecătorului care a dat mandat de percheziție la domiciliul asupra căruia exista suspiciunea că se află fata răpită și a procurorului de caz. Potrivit lui Alexandru Cumpănașu, magistrații ar fi scris pe mandatul de percheziție ca polițiștii să nu acționeze decât dimineața la ora 06.00.
De asemenea, Cumpănașu susține că judecăttorul a fost solicitat la ora 2.00, în noaptea de joi spre vineri, acesta abia la ora 03.00 ar fi ajuns la birou, iar mandatul ar fi fost eliberat la ora 5.00 dimineața. Iar polițiștii abia la ora 6.00 ar fi acțiuonat, pentru că procurorul de caz ar fi impus acest lucru.
Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani sechestrată şi ucisă în Caracal, a sunat, joi, de trei ori la 112 să ceară ajutor, reiese dintr-un comunicat de presă al STS.
Referitor la cazul aflat în discuție, către numărul de urgență 112 au fost inițiate 3 apeluri la 112:
PRIMUL APEL A FOST PRELUAT DE OPERATORUL 112, LA ORA 11:05:07
– 11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112
– 11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;
AL DOILEA APEL A FOST PRELUAT DE OPERATORUL 112, LA ORA 11:06:25
– 11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;
Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.
AL TREILEA APEL A FOST PRELUAT DE OPERATORUL 112 LA ORA 11:12:36 – 11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:12:51: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;
Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.
De la ora primului apel al fetei și până la acțiunea polițiștilor au trecut 19 ore. Alexandru Cumpănașu a mai spus că are informații potrivit cărora fata, în dialogul cu polițiștii, le-ar fi spus oamenilor legii că a fost legată de agresor și că ar fi fost violată de către acesta.
Vineri, procurorul general al României, Bogdan Licu, a declarat, în direct la TV, că va dispune un control asupra modului în care au acționat autoritățile în acest caz.