Criminalul din Caracal a fost reținut de DIICOT. El va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă

Sursa foto: romaniatv.net

Principalul suspect în cazul cutremurătoarei crime din Caracal, Gheorghe Dincă, a fost reținut, sâmbătă dimineață, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT Craiova, urmând ca el să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă. 

Măsura a fost dispusă după ce Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt declinarea competenței de soluționare a cauzei penale înregistrată la această unitate de parchet în vederea reunirii la cauza penală privind dispația unei alte tinere, ce are ca obiect infracțiunea de trafic de persoane.

„Prin ordonanța din data de 27.07.2019 a DIICOT- S.T.Craiova s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Dincă Gheorghe, sub aspectul săvârșirii în concurs, a infracțiunilor de trafic de minori și viol, fapte prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal rap. la art.210 alin.1 lit. a C.p. și art. 218 alin. 1 și 3 lit. c Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1, 2 Cod penal (persoană vătămată M.A.M.).

Inculpatul urmează sa fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile”, se arată într-un comunicat remis, sâmbătă, de DIICOT.

Cauza este instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale, Institutului Național de Criminalistică, IPJ Olt și IPJ Dolj.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul DIICOT.

O fată de numai 15 ani, Alexandra Măceșanu, care intenționa să ajungă, miercuri, în localitatea de domiciliu, Dobrosloveni, a fost răpită și sechestrată, în aceeași zi, de un șofer care a luat-o la ocazie în Caracal. Răpitorul, un bărbat de 65 de ani, din oraș, este suspectat că a dus victima la el acasă, unde a violat-o și a bătut-o, apoi a ucis-o, tranșându-i trupul în bucăți.

Înainte de a fi căsăpită, fata a reușit să ceară ajutor de trei ori la numărul de urgență 112, indicându-le polițiștilor indicii despre locul în care era sechestrată. Apelurile disperate ale adolescentei au avut loc joi și, deși în seara aceleiași zile oamenii legii au ajuns la adresa cu pricina, ei au pătruns în locuința criminalului abia vineri dimineață, la ora 06.00. Prea târziu să o mai salveze pe Alexandra.

Acum, instituțiile statului dau vina una pe cealaltă. Poliția Română aruncă pisica în curtea STS, Serviciul de Telecomunicații Speciale se apără și spune că a furnizat Poliției detaliile despre zona în care se găsea fata sechestrată. Cert este că judecătorul care a fost solicitat să emită un mandat de percheziție a făcut acest lucru abia vineri dimineață, în jurul orelor 03.00 – 03.30 și că acesta a fost pus în executare de polițiști abia la ora 06.00, potrivit ordinului dat de procurorul de caz. Până atunci, oamenii legii au supravegheat zona.

O dată intrați în locuința criminalului, anchetatorii ar fi descoperit haine ale fetei ucise, bijuterii și mai multe pungi cu resturile victime despre care se spune că, după ce a fost omorâtă, trupul ei a fost tranșat de ucigaș.

După cercetările la fața locului, criminalul, Gheorghe Dincă, de 65 de ani, divorțat, tată a trei copii, o fată și doi băieți, a fost dus la audieri vineri noapte. El este suspectat că ar fi autorul și unei alte crime căreia i-ar fi putut cădea victimă o altă tânără, de 18 ani, care a dispărut în împrejurări similare în aprilie, anul acesta. Este vorba de Luiza Melencu, din Dolj, care, aflată în Caracal, ar fi urcat într-o mașină de ocazie pentru a ajunge acasă și de atunci nu se mai știe nimic de ea.

Ca urmare a intervenției defectuoase, chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a cerut și demiterea prefectului de Olt, dar și a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here