Suspectul din Caracal nu RECUNOAȘTE nimic. Autoritățile nu au probe solide. Bărbatul a fost, totuși, arestat

Sursa foto: romaniatv.net

Bărbatul de 65 de ani din Caracal reținut de procurorii DIICOT în dosarul dispariției celor două fete, de 15 și 18 ani, nu recunoaște nimic, susținând că nu le cunoaște pe tinerele dispărute și că este nevinovat. El a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă, iar instanța a admis solicitarea procurorilor.

Informațiile au fost date publicității de avocatul din oficiu al bărbatului. Acesta a spus că suspectul, Gheorghe Dincă, a fost coerent în declarații. El a spus că nu cunoaște nici una dintre tinerele dispărute, că nu le-a luat la ocazie și că, prin urmare, nu le-a făcut nici un rău.

Avocatul acestuia a mai spus că bijuteriile găsite de anchetatori în locuința suspectului sunt de fapt niște falsuri pe care el le-ar fi colecționat. În ceea ce privește hainele găsite, de asemenea, de anchetatori la locuința bărbatului, acesta a spus că sunt ale familiei.

Apărătorul lui Gheorghe Dincă a mai precizat că probele deținute de anchetatori nu sunt de natură să ducă la condamnarea inculpatului.

Cu toatea acestea, suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă după-amiază, de către judecătorii de la Tribunalul Dolj, nu pentru crimă, ci pentru trafic de minori și viol.

Alexandra Măceșanu, de 15 ani, a dispărut miercurea trecută, după ce, aflată în Caracal, ar fi urcat într-o mașină de ocazie pentru se înapoia în localitatea de domiciliu, Dobrosloveni. De atunci nu s-a mai știut nimic de ea până a doua zi, joi, când Alexandra a reușit să apeleze de pe un telefon numărul de urgență 112.

Fata a reușit să ceară ajutor de trei ori la numărul de urgență 112, indicându-le polițiștilor indicii despre locul în care era sechestrată. Apelurile disperate ale adolescentei au avut loc joi, dar oamenii legii au ajuns la adresa cu pricina abia în noaptea de joi spre vineri și au pătruns în locuința criminalului abia vineri dimineață, la ora 06.00. Prea târziu să o mai salveze pe Alexandra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here