Teste ADN: Oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă sunt de om. Hainele, bijuteriile și părul aparțin Alexandrei

Legiștii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă sunt de om. Hainele, bijuteriile și firele de păr descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei. E a treia zi de percheziții în casa groazei. Anchetatorii caută în continuare probe. La fața locului se află și suspectul.

Un prim rezultat ADN arată că oasele găsite zilele trecute în curtea groazei sunt umane. Asta înseamnă că ar putea fi aduse noi acuzații, cum ar fi cea de omor deosebit de grav.

Este nevoie însă de noi teste pentru a stabili identitatea victimei, asta deoarece oasele umane găsite sunt alterate.

Totodată, un al doilea test ADN a arătat că firele de păr, hainele și bijuteriile descoperite în mașina și casa suspectului sunt ale Alexandrei.

Anterior, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a mai spus că a fi vorba și de un scoci cu care fetei i-a fost lipită gura.

Ieri, mama Alexandrei a declarat că încă speră ca fata ei să fie în viață și așteaptă rezultatele ADN: „Inima îmi spune că trăiește”.

„Sperăm să găsim fata în viață. Avem această speranță. Așteptăm rezultatele probelor de ADN. Noi sperăm ca fata să fie în viață și pentru că cel învinuit nu a recunoscut vreo faptă. Sper să primim vești bune”, adăugat ea.

Noi căutări în Caracal, pe cinci hectare. 14 scafandri intervin pe lac

14 scafandri intervin pe lacul aflat în apropierea casei suspectului Gheorghe Dincă, iar căutările au loc pe o suprafață de cinci hectare, transmite Mediafax citând surse apropiate anchetei.

Zona de căutare este de aproximativ cinci hectare de luciu de apă, stufăriș și nuferi, iar adâncimea apei este între doi și patru metri, cu vizibilitate redusă și vegetație abundentă.

Aceleași surse anunță că duminică, pe lacul aflat la un kilometru distanță de casa suspectului Gheorghe Dincă, intervin 14 scafandri.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că a fost sechestrată și violată.

Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

O altă fată, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de trei luni, și care era din județul Dolj, pare să fie o altă victimă a principalului suspect, Gheorghe Dincă, în vârstă de 66 de ani, care a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru trafic de minori și viol.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here