Purtătorul de cuvânt al IGPR, despre cazul Caracal: ‘Încă din 26 iulie, la fața locului, au fost identificate urme de sânge și fire de păr’

Sursa foto: b1.ro

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), a declarat, duminică, în cadrul emisiunii ”Actualitatea Românească”, faptul că încă din 26 iulie, în prima zi a cercetărilor, în curtea lui Gheorghe Dincă au fost găsite urme de sânge și fire de păr. 

”Am fost acolo încă de vineri, 26 iulie. În prima zi, în urma cercetării la fața locului, au fost identificate urme de sânge și fire de păr care au fost expertizate. De asemenea, au fost ridicate mai multe fragmente osoase, mai multe fragmente de dinți, 21 de dinți. La fel, a fost efectuată o expertiză în acest caz, de către Institutul Național de Medicină Legală, care a relevat că acest ADN este comparabil cu cel al părinților Alexandrei în proporție de 99,9%. Așadar, încă din prima zi au fost găsite urme de sânge și fire de păr, a fost efectuată cercetarea la fața locului care a fost întreruptă la un moment dat întrucât inculpatul a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava. Aceste activități de cercetare la fața locului se efectuază în cadrul unei percheziții domiciliare, iar Codul de procedură penală prevede că la aceste percheziții trebuie să participe atât inculpatul, cât și apărătorul acestuia. Așadar, a fost suspendată, în primă fază, cercetarea la fața locului, urmele au fost fixate, a fost închisă locuința și curtea respectivă, iar locul a rămas sub pază. Nu a fost lăsat nimic la voia întâmplării, cercetarea a fost reluată, ulterior fiind găsite noi probe care sunt expertizate în acest moment, fie că vorbim despre expertizele efectuate de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Poliție Române, fie că vorbim despre INML”, a explicat Georgian Drăgan.

Acesta a mai susținut că cercetarea la fața locului nu a fost una defectuoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here