Incendiu la Scornicești. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale/ FOTO+VIDEO

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, într-o gospodărie din Mogosești, sat din orașul Scornicești, la o anexă în care proprietarul gătea la foc deschis. De la anexă, focul s-a extins și la casă.

Incendiul a fost anunțat în jurul orelor 17.00, la fața locului ajungând pompierii Stației Scornicești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cu o autospecială multifuncțională cu modul de stingere. Pentru lichidarea focului a fost utilizată și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Slatina.

De la anexa cuprinsă de flăcări, focul a ajuns și la acoperișul casei, distrugând 100 de metri pătrați din acesta.

„Au ars anexa gospodăriei, în suprafață de 50 mp, dar și acoperișul casei pe aproximativ 100 mp”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, maiorul Cornel Gogolan.

Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații deschise. Mai exact, proprietarul gătea cu foc deschis în anexa cu pricina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here