Informația zilei: Se retrage DIICOT din ancheta de la Caracal?

Există tot mai multe voci care critică implicarea DIICOT în ancheta de la Caracal, în condițiile în care presupusa pistă, lansată chiar din prima zi, potrivit căreia ar fi vorba de o rețea de trafic de persoane, pare că nu își găsește nici o dovadă concretă la fața locului. Dincolo de teoriile conspirației care abundă în media în aceste zile, la fața locului există o luptă nevăzută între anchetatorii DIICOT și secția de criminalistică a Parchetului general, care de o săptămâna a preluat greul anchetei și a scos la iveală o mulține de dovezi noi.

După cum B1.ro a relatat, echipa de la București consideră că implicarea DIICOT în anchetă ar trebui să înceteze, în condițiile în care singura pistă oficială a anchetei în acest moment este aceea a unui criminal în serie.

Vineri, o sursă apropiată anchetei și cu conexiuni la vârful Poliției Române a confirmat pentru B1.ro că se fac presiuni pentru ca DIICOT să-și decline competența în acest caz.

În acest caz este o problemă ce ține de legislație. Sunt convins că cei de la DIICOT își analizează și ei competența și în funcție de legislație vor lua măsurile necesare” a declarat sursa citată pentru B1.ro.

Oficial, cazul din Caracal este în acest moment coordonat de DIICOT București. Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunțat, la începutul săptămânii, că 217 angajați din instituție sunt implicați în rezolvarea cazului de la Caracal. “Avem în teren 46 de poliţişti de combatere a criminalităţii organizate, 23 de criminalişti de la INC (Institutul Naţional de Criminalistică – n.r.), 26 din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, 27 de la operaţiuni speciale, 19 de la Direcţia de Investigaţii Criminale, 8 de la Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor, 51 de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, 17 de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj“, a declarat Mihai Fifor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here