Gheorghe Dincă, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Olt pentru prelungirea mandatului de arestare/ UPDATE

Sursa foto: romaniatv.net

UPDATE: Magistrații Tribunalului Olt au decis prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile în cazul lui Gheorghe Dincă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Gheorghe Dincă va sta astăzi față în față cu judecătorii. Principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu urmează să fie dus la Tribunalul Olt pentru prelungirea mandatului de arest preventiv. Între timp continuă perchezițiile la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal. Anchetatorii pregătesc terenul pentru a fi scanat cu aparatul care poate vedea oase în pâmânt.

La aproape trei săptămâni de când Alexandra Măceşanu a fost răpită de Gheorghe Dincă, anchetatorii au început săpăturile cu excavatoarele la casa groazei. Criminaliștii descoperă din ce în ce mai multe lucruri care îi îngrozesc încă din ziua în care au ajuns la casa de pe Strada Craiovei, numărul 169: haos total, gropi de gunoi sub pământ întinse pe sute de metri, buncăre, lucruri care nu au ce căuta într-o gospodărie obișnuită. Zeci de anchetatori au sortat tone de deșeuri, chiar sub ochii lui Gheorghe Dincă.

Criminaliștii sunt obligați că cerceteze tot ce le indică Gheorghe Dincă. Presupusul criminal pare însă foarte relaxat și are o atitudine scandaloasă față de anchetatori, neoferind prea multe detalii.

La casa groazei va fi adus un scanner cu care se va căuta tot ceea ce este ascuns sub pământ.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here