Viceprimarul din Caracal a rămas fără funcție. Prefectul județului a semnat ordinul de demitere

Sursa foto: Facebook/Octavian Stănescu

Prefectul de Olt, Angela Nicolae, a semnat ordinul de încetare din funcţia de consilier local a viceprimarului din Caracal, Octavian Stănescu, care, astfel, pierde și funcția de viceprimar. Asta după  ce, în urmă cu o lună, Stănescu și-a pierdut calitatea de membru al PSD, fiind exclus din partid din cauza conflictului cu primarul municipiului, Liviu Radu.

Ordinul prefectului va fi adusă la cunoștința consiliului local, care va adopta un proiect de hotărâre privind vacantarea locului.

„Ordinul a fost semnat miercurea trecută. Urmează ca legislativul local să valideze un alt consilier local”, a declara prefectul Angela Nicolae.

Biroul Permanent al PSD Caracal a decis, în data de 8 iulie, excluderea lui Octavian Stănescu din partid. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, la propunerea președintelui organizației, deputatul Dan Ciocan, după ce neînțelegerile dintre viceprimar și primarul municipiului, Liviu Radu, au escaladat, punând în pericol imaginea organizației locale a partidului și a primăriei.

Neînțelegerile dintre Octavian Stănescu și primarul Liviu Radu sunt mai vechi și ele au fost generate în primul rând de ambiția viceprimarului de a dobândi o imagine pozitivă în perspectiva alegerilor locale din 2020, când el spera să obțină calitatea de candidat al PSD la funcția de primar. Scandalul a fost alimentat și de o parte a presei locale care, din anumite interese, i-a cântat în strună viceprimarului Stănescu.

Totul a degenerat și viceprimarul a deschis un proces împotriva primarului, a primăriei și a Prefecturii Olt, cerând instanței anularea unei dispoziții prin care primarul a dispus ca toate activitățile de interes public desfășurate de primărie să poată fi comunicate publicului și presei doar de trei persoane, respectiv de doi consilieri ai edilului și de administratorul unic al municipiului. Viceprimarul a susținut că respectivul act administrativ ar fi vizat, de fapt, aducerea sa la tăcere, lucru respins vehement de primar. De altfel,

„Nu este nimic adevărat din ce susține vicele, nu domnia-sa este vizat de acel act administrativ. Am dorit ca procesul comunicării temelor legate de activitățile de interes public ale primăriei să fie unul organizat către comunitate și mass-media, de care să se ocupe anumite persoane. A fost un demers în primul rând civilizat; orice instituție trebuie să aibă delegate către cineva atribuțiile de purtător de cuvânt”, declara, în urmă cu mai bine de două săptămâni, primarul Liviu Radu.

Prin decizia de excludere din partid, Octavian Stănescu pierde calitatea de consilier local și, pe cale de consecință, funcția de viceprimar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here