Accident grav în Slatina, cu 2 autoturisme și 6 persoane implicate. 3 victime au ajuns la spital/ Imagini TERIBILE de la fața locului

Un grav accident de circulație cu două autoturisme și șase persoane implicate s-a petrecut joi după-amiază în Slatina, un bărbat rămânând încarcerat în mașină. Trei dintre victime au ajuns la spital, celelalte primind asistență medicală la fața locului. 

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13.30, pe strada Cireașov, în zona magazinului Dedeman. Potrivit polițiștilor, accidentul s-ar fi petrecut după ce unul dintre șoferii implicați nu ar fi respectat semnificația indicatorului Obligatoriu la dreapta.

„Din primele informații se pare ca este vorba de nerespectarea semnificației indicatorului Obligatoriu la dreapta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu.

La fața locului au ajuns echipaje medicale de la SMURD și de la Ambulanță.

„Echipajul de descarcerare a intervenit pentru extragerea unei victime din autoturismul în care rămăsese încarcerată.

Până în acest moment, trei victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina, celelalte fiind monitorizate de echipajele de prim ajutor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here