Apel la 112: Încă o tânără SECHESTRATĂ la Caracal. Zeci de polițiști au căutat-o și au găsit-o. „Victima” este acum la audieri

Cazul Caracal părea că se repetă duminică. O persoană de sex feminin a anunțat la 112 faptul că ar fi fost sechestrată într-o locuință de pe raza municipiului Caracal, fără să își dea, însă, datele de identificare. După 12 ore de căutări, polițiștii au găsit-o pe „victimă”. Oamenii legii au descoperit și că alerta a fost una falsă.

Imediat după apelul la 112, la nivelul Poliției municipiul Caracal s-a constituit un dispozitiv format din aproximativ 20 de polițiști, sprijiniți de forțe ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, care au efectuat activități de căutare a celei în cauză.

„Operațiunea a durat aproximativ 12 ore, în condițiile în care în urma apelului nu au fost furnizate informații care ar fi putut fi exploatate, la final constatându-se că aspectele sesizate nu s-au confirmat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

În prezent, cea în cauză se află, pentru audieri, la sediul Poliției municipiului Caracal, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here