Vilă în FLĂCĂRI în Slatina. Zeci de pompieri acționează pentru lichidarea incendiului/ FOTO+VIDEO

Un incendiu de proporții a izbucnit, luni după-amiază, la o locuință cu etaj de pe strada Agricutorilor din Slatina.

UPDATE: La ora 18.55 incendiul a fost lichidat. Se lucrează pentru decopertarea acoperișului locuinței. Ulterior se va face evaluarea pagubelor și cercetarea în vederea stabilirii cauzei probabile a incendiului.

La fața locului au acționat peste 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu o autoplatformă pentru intervenție și salvare de la înălțime și cu o autospecială de stingere de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Rivergate.

„Incendiul se manifestă și la acoperișul unei locuințe din imediata apropiere, cu suprafața de aproximativ 30 de metri pătrați”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Pe timpul operațiunii au fost suplimentate forțele de intervenție cu o au autoscară de la SPSU Rivergate, se lucrează pentru lichidarea incendiului.

Se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative. La fața locului se deplasează și o autospecială de stingere de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență TMK Artrom, a precizat, ulterior, purtătorul de cuvânt al pompierilor.

La ora 18.55 incendiul a fost lichidat. Se lucrează pentru decopertarea acoperișului locuinței. Ulterior se va face evaluarea pagubelor și cercetarea în vederea stabilirii cauzei probabile a incendiului.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here