Accident GRAV pe DN65, în Olt. Doi tineri, de 22 și 23 de ani, au ajuns la spital. Imagini TERIBILE de la fața locului

Doi tineri, unul de 22 de ani, din comuna Priseaca, și celălalt de 23 de ani, din Scornicești, au ajuns la spital, sâmbătă dimineață, după ce autoturismul cu care se deplasau a lovit un cap de pod.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu, mașina, condusă de tânărul de 23 de ani, ar fi acroșat mai întâi separatorul de sens, fiind proiectată apoi într-un cap de pod.

Din cauza impactului puternic, în urma căruia mașina a rămas suspendată în peste capătul de pod, cei doi tineri au rămas încarcerați în autoturism.

„În această dimineață, în jurul orelor 09.55, un tânăr de 23 de ani, din orașul Scornicești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65, pe raza localității Valea Mare, din direcția Pitești către Craiova, ar fi acroșat separatorul de sens, fiind proiectat într-un capăt de pod.

În autoturism se aflau șoferul și un pasager, un tânăr de 22 de ani, din comuna Priseaca, aceștia rămânând încarcerați”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cele două victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal, efectuând verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here