Toată ambrozia din județ va fi cosită într-o singură zi, pe 28 septembrie, anunță Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Olt, reprezentanții instituției spunând că toate primăriile și operatorii economici se vor implica, precum și persoanele fizice care locuiesc în zone în care această plantă crește.
De altfel, acțiunea are loc nu doar în Olt, ci la nivel național.
„Ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean, cât și ia nivel național, a ambroziei (Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor), precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru de altfel conflrmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a propus ca ziua de 28 septembrie 2019 să fie declarată o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când, într-o singură zi, prin efort comun, să fie curățată țara de ambrozie.
Campania «28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia» se va derula la nivel național
și are drept scop combaterea plantei invazive, prin prevenirea răspândirii polenului până la sfârșitul lunii octombrie, cât și reducerea rezervei de semințe pentru următorii ani”, se arată într-un comunicat de presă al APM Olt.
Primăriile și operatorii economici, dar și persoanele fizice care locuiesc în zonele în care ambrozia este răspândită, se vor implica în acțiunile de cosire pe domeniile publice și/sau
private, mai spun reprezentanții APM Olt.
Totul va avea loc în intervalul orar: 10.00 – 15.00.



































Agenția lui Peşte prăjit ar trebui să cunoască faptul că această activitate trebuia făcută exact acum o lună. Ambrozia acum nu mai elimină alergeni. Nişte gargaragi. Câte amenzi au dat?