DIICOT a transmis în Statele Unite o cerere de asistență judiciară în materie penală prin care a solicitat sprijinul FBI în vederea efectuării unei expertize genetice pentru stabilirea ADN-ului mitocondrial în cazul Luizei Melencu și pentru stabilirea profilului psihologic/comportamental al inculpatului GHEORGHE DINCĂ. Concuderea DIICOT a mai anunţat că Monica Melencu, mama Luizei Melencu, a fost citată pentru miercuri la DIICOT Bucureşti în vederea recoltării de noi probe biologice.
„Prin ordonanța din data de 20.09.2019, procurorii DIICOT – STRUCTURA CENTRALĂ au dispus efectuarea unei cereri de asistență judiciară în materie penală cu autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigații (F.B.I.), având drept obiect efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial și cromozomial) al victimei majore, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial.
În acest sens, au fost puse la dispoziția Biroului Federal de Investigații, fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei.
Prin aceeași comisie rogatorie, s-a solicitat asistența specialiștilor din cadrul F.B.I. în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului DINCĂ GHEORGHE”, a anunţat DIICOT într-un comunicat de presă.
Direcţia mai precizează că „în cauză nu există date sau indicii care să conducă la ipoteza implicării în vreun fel a vreunui cetățean american în activitățile ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, iar efectuarea unei comisii rogatorii cu Statele Unite ale Americii este motivată exclusiv de înalta specializare a F.B.I. în materia analizelor și expertizelor în cauze de acest gen”.
„Precizăm faptul că activitățile procedurale ce privesc partea civilă MELENCU MONICA GEORGETA se află în conexitate cu activitățile anterior menționate.
Partea civilă, numita MELENCU MONICA GEORGETA, a fost citată pentru data de 26.09.2019, în vederea punerii în executare a autorizării emise la data de 23.09.2019 de către Tribunalul București”, a mai anunţat DIICOT.
Sursa: romaniatv.net



































