Acasă Local Actualitate Femeie beată ...

Femeie beată la volan și fără permis, prinsă, noaptea trecută, de polițiștii din Olt

O femeie de 25 de ani, din comuna Mogoșani, județul Dâmbovița, a fost depistată de polițiști, noaptea trecută, pe Drumul Județean 709, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Ulterior, oamenii legii și-au dat seama că tânăra era și băută.

„Șoferița” a fost oprită de oamenii legii în jurul orei 00.30, pe raza comunei Tufeni. Întrebată de permis, femeia nu a avut ce să le arate polițiștilor. În plus, testată cu alcooltestul, aparatul a indicat o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau al altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt

Acesta nu a fost un caz izolat. În noaptea de vineri spre sâmbătă, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Slatina, a fost depistat pe strada Nucului, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,01mg/l alcool pur în aerul expirat.

Omul s-a ales cu dosar penal.

De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 22 de ani, din comuna Găneasa, a fost depistat pe strada Tudor Vladimirescu, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce vehicule suspendat, acesta refuzând și recoltarea de probe biologice.

Tânărul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de refuzul prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.