Incendiu VIOLENT la o locuință din Piatra Olt. Imagini TERIBILE, foto și video, de la fața locului

Un incendiu violent a izbucnit, marți seară, la o locuință din orașul Piatra Olt. Pompierii au acționat cu două autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea focului.

Au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, la fața locului aflându-se și un echipaj SMURD.

„Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă în orașul Piatra-Olt, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuință. 

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mai de fum la acoperișul casei și la materialele de construcții depozitate în interior”,a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Incendiul a fost lichidat în circa două ore și nu există victime.

„Au ars acoperișul clădirii pe aproximativ 80 de metri pătrați și materialele de construcții depozitate în interiorul acesteia. Casa avea structura parter și mansardă, iar în aceasta erau depozitate materiale de construcții.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite și au fost salvate locuința aflată în imediata apropiere și un depozit de materiale de construcții și material lemnos”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here