
Casa Prundeanu, care emană un farmec arhitectural aparte între blocurile turn de pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din Slatina, a fost construită de un inginer italian stabilit în oraș în urmă cu aproape un secol, Lorenzo Iogna, după cum ne dezvăluie istoricul Aurelia Grosu, care continuă să aducă în actualitate, pe Facebook, pagini necunoscute generațiilor de azi din istoria Slatinei.
Așadar, casa a fost construită în anul 1936 de Lorenzo Iogna, un alt italian stabilit în Slatina și căsătorit cu o româncă, Smaranda.
Ei au avut două fiice care au învățat la Liceul de Fete (azi Scoala gimnazială nr. 1), căsătorite în București.
„Lorenzo Iogna înființează o societate specializată pe confecționarea de garduri, stâlpi (există și acum la casă), cruci și alte prefabricate.

Casa este reprezentativă pentru arhitectura modernistă a anilor 1930, ce promovează un alt tip de abordare a funcțiunii și a spațiului urban: simplitatea volumelor, liniaritate, proporție, simetrie. Accentele verticale din zona acoperișului evidențiază casa în contextul stradal.

Probabil că planul casei a fost făcut de arhitectul italian Ermano Noale pentru care confecționase gardul casei de pe str. Caloianca (gardul se mai păstrează și astăzi, ca și al casei de vis-a vis ce a apartinut negustorului Niță Dobrescu)”, scrie, pe pagina sa de Facebook, Aurelia Grosu.

În anul 1971, după moartea lui Lorenzo Iogna, soția sa, Smaranda Iogna, vinde casa medicului internist Dumitru Prundeanu, care reușește să o salveze de la demolare.

Construcția este, în continuare, vie și frumoasă prin grija copiilor medicului care a cumpărat-o.