Alegeri prezidențiale 2019: Reprezentanții PSD Caracal au continuat, marți, întâlnirile cu cetățenii

Reprezentanții PSD Caracal au continuat, marți, seria de întâlniri cu cetățenii, în frunte cu președintele interimar al organizației, Ion Marian Doldurea.

De data aceasta, social-democrații s-au aflat, vreme de mai multe ore, în cartierul HCC, zona Penny – Cerna, liderul PSD Caracal fiind însoțit, printre alții, de primarul orașului, Liviu Radu, de consilierul județean Lucian Bondrescu și de mai mulți președinți ai organizațiilor locale și consilieri locali ai urbei.

Oamenii au dorit să afle mai multe detalii despre soluțiile problemelor cu care se confruntă comunitatea din această parte a municipiului, dar și despre anumite investiții aflate în derulare.

Astfel, ei au solicitat răspunsuri în privința câinilor fără stăpân, în cazul anumitor canalizări, al stadiului lucrărilor pe strada 1 Decembrie 1918, al curățeniei publice etc.

Au primit și răspunsuri. De pildă, ei au aflat că primăria a demarat procedurile pentru construirea unui adăpost canin pe un teren al fostei uzine de apă, acolo unde suprafața vizată, care a aparținut municipiului Caracal, va fi dezmembrată dintr-un teren mai mare aflat în administrarea Companiei de Apă Olt (CAO).

De asemenea, oamenilor li s-a explicat că lucrările privind reabilitarea străzii 1 Decembrie 1918, pe care s-a turnat recent un nou covor asfaltic, că totul va continua cu refacerea trotuarelor atunci când vremea o va permite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here