Exemplul oferit este de la examenul de Meteorologie, considerat cel mai dificil. „Profa de la meteo, doamna Ștefan, ne-a și spus: «Vă pic până luați. Ne revedem până vă plictisiți. Nu vreau să vă am pe conștiință», asta ne-a zis„, a povestit pentru Libertatea, unul dintre cursanți, care a descris sistemul prin care au fost fraudate examenele și la Școală, și la Autoritate. Pe 6 august, cu o seară înaintea examenului la meteo, cursanții și-au făcut inclusiv copiuțe cu câteva definiții, pe care le-au distribuit pe grupul de WhatsApp.
Pe 7 august, la ora 8.20, a început examenul, dar totodată şi discuţiile cu exteriorul. Cursanții de pe grupul de WhatsApp au fost în număr de 30. 10 dintre ei au fost extrem de activi. Viitorii piloți au realizat că bătea la ochi perfecțiunea, ei avertizându-se între ei: „Mai greșiți câte una, colegii, să nu bată la ochi” sau „Bă, să nu luați toți 10, ce naiba„.
Pe 5-8 august 2019 și 29 august 2019 (la Școala de Aviație Civilă – SSAvC) și pe 9-10 august 2019 (la Autoritatea Aeronautică Civilă Română – AACR), ambele instituții de stat, au fost date examenele pentru „piloții particulari”, primul dintre cei trei pași pe care îi face un pilot de linie. Cu aceste examene, urmate de teste practice, Autoritatea îți dă licența de pilot particular, cu care poți zbura „doar singur sau alături de un prieten”, după cum au explicat reprezentanții AACR, pentru Libertatea. Dacă vrei să înaintezi ca pilot comercial, dai alte două examene, tot la Autoritate, unul, de asemenea, pe hârtie și doar ultimul pe calculator.
Fiecare dintre examene a cuprins 9 materii. Atât la Școală, cât și la Autoritate, mulți dintre viitorii piloți au copiat la toate cele 18 teste, mai arată sursa citată.
Cele 9 materii la care se dau examene, atât la școală, cât și la autoritate, sunt: comunicații (CO), navigație (N), meteorologie (MA), cunoașterea aeronavei (CA), performanțe și limite umane (PU), performanțe (PP), principiile zborului (PZ), proceduri operaționale (PO), airlaw (RA), plus regulamente interne și internaționale de radiocomunicații (RTF), care este o certificare separată de la ANCOM.