Accidentul care a băgat în spital un minor și o femeie, provocat de o tânără din Slatina. Informații și imagini noi

Accidentul petrecut duminică după-amiază pe Drumul Județean 677, în Salcia (Slătioara), în urma căruia un minor și o femeie au ajuns la Urgențe, a fost provocat de o tânără din Slatina.

Potrivit polițiștilor Biroului Rutier Slatina, care s-au deplasat la locul accidentului, evenimentul a avut loc după ce tânăra din Slatina, de 29 de ani, nu a respectat distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa. Acesta a fost proiectat într-o altă mașină care circula regulamentar.

„Din primele cercetări polițiștii au stabilit faptul că o tânără, de 29 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 677, pe raza comunei Slătioara, din direcția Pleșoiu către Salcia, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus regulamentar de un bărbat, din județul Argeș”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.

„Echipajele medicale au asistat trei persoane, un minor, în vârstă de 14 ani, din localitatea Ungheni, județul Argeș, cu atac de panică, fără urme vizibile de traumă, o femeie, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Pleșoiu, cu traumatism cervical și un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din comuna Pleșoiu, cu excoriații la membrul superior drept.

 

Minorul și femeia au fost transportați la Spitalul Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Conducătorii celor trei autoturisme implicate în eveniment au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero în toate cazurile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here