CAO a semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, pentru proiectul de dezvoltare a sistemului de apă-canal în Olt/ FOTO

Compania de Apă Olt a semnat, marți, la Ministerul Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru mult așteptatul proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și canal în județ, în valoare peste 240 de milioane de euro. 25 de localități din județul Olt vor beneficia de investiții în cadrul acestui proiect.

Virgil Delureanu, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, și Cătălin Ușurelu, directorul general al Companiei de Apă Olt, au semnat, astăzi, la Ministerul Fondurilor Europene, cererea de finanțare pentru ”Proiectul Regional Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, cu finanțare europeană nerambursabilă, în valoare totală de 241.076.986 euro.

“Începem, astăzi, o nouă etapă, poate cea mai importantă a acestui proiect care înseamnă îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii din 25 de localități din județul Olt. De aceea, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și susținut acest proiect, cel mai mare desfășurat vreodată în județul Olt.

De la echipa din cadrul CAO, autorități județene și locale, la reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, cu toții am contribuit la realizarea acestui obiectiv.

Acum, când semnăm cererea de finanțare, putem spune că a meritat așteptarea și tot efortul depus de noi toți pentru cele 25 de comunități oltene.

Asta înseamnă CAO, oameni, proiecte și investiții pentru că noi suntem parte din fiecare comunitate”, a declarat Cătălin Ușurelu.

Pentru Slatina, noua investiție a Companiei de Apă Olt va însemna o acoperire de 99% a rețelelor de apă și canalizare, dar și îmbunătățirea calității apei.

Peste 26 de kilometri din rețeaua de apă vor fi reabilitați, iar aceasta se va extinde cu 10 kilometri. Stațiile de pompare Salcia și Nicolae Bălcescu vor fi echipate cu filtre rapide pentru reducerea amoniacului și potabilizarea apei. Rețeaua de canalizare din Slatina se va extinde cu peste 23 de kilometri. Vor fi reabilitate patru stații de pompare a apei uzate și vor fi construite alte 22 de noi stații, iar lângă Stația de Epurare Slatina se va construi, pe o suprafață de 7.600 de metri, o platformă acoperită pentru depozitarea nămolului.

Una dintre cele mai importante investiții pe fonduri europene este Stația de tratare a apei ce va fi construită la Slatina, o adevărată uzină de 10 milioane de euro. S-a luat decizia ca în proiectul pe fonduri europene să includă si această investiție pentru că un studiu făcut de Facultatea de Mecanică din București a arătat că este nevoie de această stație. Nu pentru că apa nu este potabilă, ci pentru că există anumite elemente în cantități mai mari în apă și asta din cauza solului care a fost poluat sistematic cu diferite substanțe chimice folosite în agricultură.

”Scopul nostru este ca toți cetățenii municipiului Slatina să aibă acces la rețelele de apă și canalizare, iar apa furnizată să fie de cea mai bună calitate. Ne dorim ca locuitorii orașelor și comunelor unde operăm să fie mulțumiți de serviciile noastre și să vadă Compania de Apă Olt ca parte a fiecărei comunități”, a mai declarat directorul general Companiei de Apă Olt.

Printre comunele unde Compania de Apă Olt va face investiții pentru introducerea sau modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, în cadrul proiectului, se numără Dăneasa, Băbiciu, Gostavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Dobrosloveni, Izbiceni, Giuvărăşti, Bălteni, Perieţi, Schitu, Rusăneşti, Piatra Olt, Găneasa, Tia Mare, Şerbăneşti, Crâmpoia şi Vişina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here