Noi informații despre tragedia din Timișoara: 32 de persoane sunt internate. DSP nu a verificat niciodată firma care a făcut deratizarea

Sursa foto: b1.ro

Autoritățile aduc noi informații despre tragedia produsă într-un bloc din Timișoara, acolo unde doi copii și mama unuia dintre ei au murit, după ce în imobil a fost făcută deratizarea și dezinsecția.

32 de persoane sunt internate la Spitalul Județean de Urgență și la Spitalul de Copii. Majoritatea pacienților sunt asimptomatici acum. Unii dintre ei au fost consultați, au spus că se simt bine, dar apoi au chemat iar ambulanța.

În blocul respectiv a fost făcută decontaminarea, iar alte cinci imobile în care aceeași firmă a făcut deratizarea au fost verificate.

Autoritățile au susținut că sâmbătă seară nu s-a putut face nicio legătură între pacienți și că abia luni dimineață, după moartea femeii de 28 de ani, s-a putut face această legătură și s-a anunțat imediat DSP: „Nimeni nu ne-a spus despre dezinsecția și deratizarea din bloc, locatarii nu au simțit miros. (…) Ne pare rău, nu s-a putut mai repede. De unde să știm noi, care stăm 20 de minute la un caz, că sunt legate între ele, mai ales că aveau simptome diferite?”.

Au fost 15 apeluri din acel imobil, întinse pe durata a 3 zile. Din cele 15, 8 au fost din partea familiilor copiilor decedați, au mai precizat acestea.

Medicii spun că femeia fusese consultată, a refuzat spitalizarea, apoi a ajuns la spital când starea se agravase: „Luni dimineață, la ora 2.45, ne-am deplasat cu ambulanța la pacientă, medicul a propus internarea, dar a fost refuzat. La 5.20 a sunat din nou la ambulanță, ne-am deplasat din nou și din nou a refuzat transportarea la spital. Nu era foarte proastă starea acesteia”.

DSP nu a verificat această firmă. Nu s-a desfășurat niciun control la această firmă.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here