Excluderi pe bandă rulantă din ALDE la Olt: Patru consilieri locali își vor pierde mandatele

Excluderi pe bandă rulantă din ALDE la Olt, unde patru consilieri locali au fost dați afară din partid.

Celor patru aleși li s-a imputat faptul că nu s-au implicat în campania electorală a primului tur al alegerilor prezidențiale.

„În urma analizei rezultatelor activităţii politice desfăşurate, precum şi a neimplicării în campania electorală pentru turul I al alegerilor pentru preşedintele României, în conformitate cu prevederile statutului partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor ALDE, Biroul Politic Teritorial al filialei Olt a decis, cu unanimitate de voturi, sancţiunea excluderii şi, implicit, a retragerii sprijinului politic pentru funcţiile publice deţinute, a următorilor membri: Şerban Ionuţ Marian, organizaţia Caracal, Udrescu Gheorghe, organizaţia Piatra Olt, Trană Dumitru, organizaţia Pleşoiu și Olteanu Laurenţiu, organizaţia Curtişoara”, se arată într-un comunicat al ALDE Olt.

În lipsa sprijinului politic, cei patru aleși își vor pierde mandatele de consilier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here