Încă un bărbat, apropiat al lui Gheorghe Dincă, a fost reținut în cazul Caracal. El e acuzat de violarea Luizei Melencu

Încă un bărbat din Caracal, apropiat al lui Gheorghe Dincă, a fost reţinut de DIICOT în dosarul privind dispariţia Luizei Melencu. Bărbatul, acuzat de violarea Luizei, va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. 

Anunțul a fost făcut de Giorgiana Hosu, procuror șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

„Cu puțin timp în urmă, procurorii DIICOT – Structura Centrală au reţinut un inculpat acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul menţionat (Dosarul Caracal – n.r.), infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Inculpatul, în vârstă de 46 ani, a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta”, a declarat șefa DIICOT.

Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce Gheorghe Dincă a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe Luiza Mihaela Melencu, care făcea autostopul pe o stradă din Caracal, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi, în aceste împrejurări, a fost surprins de către bărbatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism.

„Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului Dincă Gheorghe şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie. La explicațiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Mihaela Luiza.

În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul Dincă Gheorghe a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate”, a spus șefa DIICOT.

Bărbatul reţinut astăzi este o persoană fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. El este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. El nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT, a mai precizat Giorgiana Hosu.

„De asemenea, până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului Dincă Gheorghe. Cu alte cuvinte, inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dincă Gheorghe”, a adăugat șefa DIICOT.

Inculpatul va fi prezentat instanței de judecată, procurorii DIICOT urmând să solicite emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.

Giorgiana Hosu susține că „procurorii DIICOT nu au ignorat nici o ipoteză de anchetă, au fost verificate toate variantele de lucru, iar la acest moment, sunt în măsură sa vă aduc la cunoştință, finalizarea dosarului până la sfârșitul acestui an”.

Sursa video: Romania TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here