Proiectul pentru modificarea Codului Penal după cazul Caracal, depus în Parlament de Siminica Mirea, a trecut de Senat

Proiect legislativ depus de senatorul PSD de Olt Siminica Mirea pentru modificarea Codului Penal, în sensul permisiunii oricărei persoane de a pătrunde într-o locuință, fără mandat de percheziție domiciliară, atunci când există suspiciuni că viața unei persoane este în pericol sau că aceasta a fost răpită, a trecut de Senat și urmează să fie supus dezbaterii în Camera Deputaților.

Conform proiectului de lege depus la Senat, la articolul 157 din Codul de Procedura Penală, se adaugă un al treilea alineat care prevede: “Prin excepție, este permisă pătrunderea oricărei pesoane în domiciliu, fără emiterea unui mandat de percheziție domiciliară, atunci când există indicii temeinice privind existența unei primejdii privind viață sau integritatea fizică a unei persoane și este necesară pătrunderea pentru înlăturarea acesteia“.

Proiectul mai prevede înăsprirea termenilor de eliberare condiționată în cazul detenției pe viață, cel condamnat trebuind să execute 20 de ani din pedeapsă, să aibă o bună conduită, să nu fie considerat un pericol pentru societate și să nu fi săvârșit infracțiunea de omor calificat.

Proiectul de lege mai prevede și că pedeapsa cu  pentru lipsirea de libertare în mod ilegal a unei persoane și pedeapsa cu închisoarea se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 8 ani.

De asemenea, „fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană sau îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani”, mai prevede proiectul senatoarei de Olt.

Pedepse de la o lună la 2 ani mai sunt prevăzute în proiect și pentru transmiterea de amenințări prin telefon sau alte mijloace de comunicare, pedeapsa putând varia în funcție de gravitatea faptei, iar pentru supunerea unei persoane la muncă forțată, ar urma să se aplice pedepse cu închisoarea de la 2 la 5 ani, pe când racolarea de minori în scopuri sexuale, va fi pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, în loc de maxim un an, cum este prevăzut în legea inițială.

Proiectul legislativ mai urmărește modificarea Articolului 223 din Codul Penal, care va avea următorul cuprins: “Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin această victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.

După ce a trecut de camera superioară a parlamentului, proiectul va fi supus dezbaterii în Camera Deputaților, for decizional.

Propunerea legislativă înaintată de senatorul PSD de Olt vine în contextul evenimentelor întâmplate la Caracal în iulie, când, pentru salvarea Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani răpită, sechestrată și violată de Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani care, ulterior, a declarat că ar fi ucis-o pe fată, polițiștii și procurorii au pătruns în locuința acestuia după 19 ore de tergiversări și bâlbâieli procedurale, instituțiile statului învinuindu-se, apoi, una pe alta pentru diverse erori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here