Accident în Drăgănești-Olt. 22 de persoane au fost evacuate din locuințe în urma avarierii unei conducte de gaze/ FOTO

Un accident rutier petrecut, vineri, pe o stradă din Drăgănești-Olt a pus în pericol nu doar persoanele care se găseau în cele două autoturisme implicate, și și alte 22 de persoane care locuiesc în zonă, după ce în urma evebnimentului rutier a fost avariată o conductă de gaze.

Imediat după ce s-a dat alerta la fața locului au ajuns pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic și Nuclear), dar și două autospeciale de primă intervenție.

„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. Cele trei persoane au fost asistate la fața locului, nu prezentau urme de traumă și au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

În urma accidentului a fost avariată o conductă de distribuție a gazelor, iar din cauza gazelor degajate, preventiv, pentru aproximativ 30 de minute, au fost evacuate 22 de persoane aflate în locuințele din zona de în care s-a produs evenimentul.

Ulterior, echipa operatorului de distribuție a gazelor a remediat situația, iar cele 22 de persoane s-au întors în locuințe.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here