Scurgere de gaze într-un bloc din Slatina. Zeci de persoane au fost evacuate/ FOTO+VIDEO

Alertă în Slatina: pompierii intervin la un bloc de pe strada Ecaterina Teodoroiu, miercuri seară, după ce un cetățean a anunțat la 112 că se simte un miros puternic de gaz. Zeci de persoane, printre care și copii, au fost evacuate preventiv din locuințe.

Este vorba de scările C și D ale Blocului 9. La fața locului pompierii au intervenit cu o autospecială, cu un echipaj SMURD, dar și cu o autospecială CBRN.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială CBRN și o autospecială pentru primă intervenție, acționează în municipiul Slatina, strada Ecaterina Teodoroiu, în urma unui apel la Numărul Unic 112, care anunța miros puternic de gaz pe casa scării.

Citește și Șeful de la Permise Olt, Florin Hoară, în COMĂ la spital după ce fost audiat în cazul Dincă. Ce relație au avut cei doi

Până în acest moment, preventiv, au fost evacuate 20 de persoane, 16 adulți și 4 copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Au fost ventilate scările C și D ale blocului, după care cetățenii s-au întors în locuințe.

„Sursa probabilă a mirosului a fost o butelie cu gaz metan care a fost descărcată accidental în exteriorul blocului”, a mai precizat reprezentantul ISU Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here