Ludovic Orban, la sedinţa de Guvern : Am analizat amendamentele depuse. Pe unele probabil le vom aproba

Guvernul Orban s-a reunit luni în şedinţă pentru a analiza amendamentele depuse de parlamentari la proiectele de lege pe care urmează să-şi asume răspunderea în Parlament. Este vorba despre proiectele legii bugetului de stat pentru 2020, bugetul asigurărilor sociale pentru 2020 şi modificările la OUG 114.

“Va trebui să trecem în revistă amendamentele formulate de parlamentari sau de grupurile parlamentare, trebuie să hotărâm amendamentele pe care le aprobăm şi cele pe care le respingem la fiecare dintre aceste proiecte de lege pe care ne angajăm răspunderea. Va trebui ca, la finalul şedinţei de Guvern, să trimitem proiectele de lege cu amendamentele admise, sunt foarte multe amendamente, tocmai pentru a arăta deschiderea noastră la contribuţia parlamentarilor şi a grupurilor parlamentare. Am analizat amendamentele depuse şi sunt o serie de amendamente pe care probabil le vom aproba”, a spus Orban, la începutul reuniunii Executivului.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, în şedinţe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2020 şi modificarea OUG 114/2018.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here