Concursul pentru ocuparea postului de director de îngrijiri al Spitalului Slatina, amânat. Ce se întâmplă

Concursul pe care Spitalul Județean de Urgență Slatina îl organizează pentru ocuparea postului de director de îngrijiri, anunțat pentru data de 8 ianuarie, a fost amânat.

Termenul de înscriere la concurs a expirat pe 30 decembrie 2019, iar concursul urma să aibă loc în data de 8 ianuarie 2020. Acesta a fost amânat însă pentru data de 10 ianuarie, după ce zilele de 27 decembrie și 3 ianuarie au fost declarate zile libere.

„Având în vedere HG nr. 970/2019 privind stabilirea zilelor de 27 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020 ca zile libere, se modifică data pentru concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru ocuparea postului de director de îngrijiri din anunțul nr. 35511/04.12.2019, astfel:

Spitalul Județean de Urgență Slatina, jud. Olt, str. Crișan, nr. 5, organizează concurs în data de 10.01.2020, ora 10.00, la sediul spitalului, pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri din comitetul director al spitalului”, se arată într-un nou anunț al Spitalului Slatina.

Postul de director de îngrijiri este ocupat, din aprilie 2016, de Georgeta Mirela Stăncioiu.

La concurs a fost scos și postul de director medical al spitalului din Slatina. Concursul urmează să se țină pe data de 14 ianuarie 2020. Dosarele de înscriere ale celor care doresc să ocupe această funcție se depun până luni, 6 ianuarie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here