Detalii ŞOCANTE apar în cazul morţii Cristinei Ţopescu: Medicii de pe ambulanţă nu au recunoscut-o!

Sursa foto: romaniatv.net

Corpul Cristinei Ţopescu a fost greu de recunoscut de către medicii de pe ambulanţă, fiind deja într-o stare de degradare avansată.

Moartea Cristinei Ţopescu a fost raportată în seara zilei de duminică, puţin după ora 21, de o vecină care a fost alarmată de faptul că telefoanele acesteia erau închise, după o perioadă destul de lungă în care sunaseră în gol.

Echipajul de ambulanţă s-a deplasat la locuinţa din Tunari a Cristinei şi nu a putut face altceva decât să constate decesul, corpul femeii fiind deja într-o stare avansată de degradare, astfel că medicilor le-a fost greu să o recunoască. Încă nu se ştie exact când a survenit decesul, dar corpul vedetei a fost deja transportat la INML pentru efectuarea necropsiei, care va aduce lămuriri în acest caz, momentan învăluit în mister.

Din primele informaţii, corpul Cristinei a fost găsit în pat, în haine de noapte, fără urme de violenţă vizibile, astfel că pe lângă momentul morţii urmează să se determine şi cauza acesteia.

Până la un verdict din partea autorităţilor, ochii sunt îndreptaţi către pagina de Facebook a Cristinei, care este administrată de prietena care a şi alertat serviciul 112 şi care a promis că va oferi în cursul zilei de azi noi informaţii privind ultimele luni de viaţă ale prietenei sale.

Sursa:romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here