Candidează Marcel Ciolacu și Paul Stănescu la șefia PSD? Ce au spus cei doi la Slatina

Întrebat, joi, la Slatina, unde a participat la conferința de alegeri a PSD Olt, dacă va candida, în cadrul congresului din februarie, la funcția de președinte al partidului, actualul președinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns direct.

El a arătat că social-democrații vor găsi cea mai bună echipă de conducere și că Partidul Social Democrat va avea cel mai bun proiect politic  de până acum.

„O să mă sfătuiesc cu domnul Paul Stănescu și cu colegii mei și sunt ferm convins că vom găsi cea mai bună echipă și ne vom strânge în jurul celui mai bun proiect politic pe care PSD l-a avut până acum”, a declarat Marcel Ciolacu.

Nici secretarul general interimar al partidului, Paul Stănescu, nu a dat un răspuns clar la aceeași întrebare.

„Am mai spus-o și o mai spun: vom adopta de la Biserica Catolică alegerea Papei. Și toți suntem în asentimentul ăsta. Vom stabili împreună ce conducere va avea partidul. Și așa cum spunea domnul președinte Ciolacu, să găsim cea mai bună formulă. Dacă se consideră că și eu trebuie să fac parte din echipa aceea, vedem atunci. Deocamdată nu am luat nici o decizie pentru că niciodată nu am vânat funcții. Așa cum se știe, de-a lungul vremii am fost în guvern și datorită pozițiilor mele împotriva unei persoane mi s-a retras sprijinul politic și am ieșit din guvern. Nu am ținut niciodată la funcții. Nu mi-am dorit niciodată funcții, ci doar să fiu într-o echipă câștigătoare. Tot timpul mi-am dorit asta”, a spus Paul Stănescu.

Dacă în privința opțiunii privind o eventuală candidatură pentru o funcție în partid nu a oferit o poziție clară, secretarul interimar al partidului a declarat că este sigur că Partidul Social Democrat va câștiga alegerile locale.

„Deci, împreună cu colegii, cu Marcel, vom găsi o formulă de echipă care să ducă PSD acolo unde îi este locul, pentru că Partidul Social Democrat are locul lui. Spun acest lucru pentru că Partidul Social Democrat va câștiga alegerile locale”, a concluzionat Paul Stănescu.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a vorbit de nevoia ca în partid să acceadă la funcții, pe baza meritocrației, doar valorile. În acest context, el a vorbit nu doar de o meritocrație a resurselor umane, ci și de una politică, afirmând că din Biroul Permanent Național trebuie să facă parte, de drept, primele trei organizații județene ale partidului, care reușesc să obțină cele mai bune rezultate după un ciclu electoral. Iar, în opinia sa, în acest moment, cea mai bună organizație din țară este PSD Olt.

„Tot vorbim de meritocrație. Există o meritocrație a resurselor umane și este obligația mea, ca președinte interimar, a secretarului general interimar, a celorlalți colegi din Biroul Permanent, să creăm regulile ca acest valori să acceadă către funcții și să fie cât mai vizibile în partid; este o obligație pe cafe o avem. Dar este și o meritocrație politică, iar într-un partid una nu se exclude pe alta. Trebuie să recunoaștem, ca și meritocrație politică, că organizația de la Olt este cea mai puternică organizație a Partidului Social Democrat din România. Eu nu pot să spun acest lucru, și chiar dacă se supără domnul Stănescu, partidul trebuie să aibă o prevedere statutară în care indiferent cine îl conduce, cine ce răfuieli are de făcut în interiorul partidului, primele trei organizații ca și rezultate după un ciclu electoral complet, să fie de drept în Biroul Permanent Național. Este un lucru care trebuie făcut, e o necesitate și este o recunoaștere corectă a rezultatelor politice”, a precizat Marcel Ciolacu.

Joi după-amiază, Marcel Ciolacu a participat la conferința de alegeri a PSD Olt, în funcția de președinte al organizației fiind ales Marius Oprescu. La eveniment au mai fost prezenți Paul Stănescu, care s-a retras de la conducerea organizației, liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, și Sorin Grindeanu.

jj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here