Dan Vasile Mihale: Alba – neagra cu dublarea alocațiilor

Sursa foto: realitatea.net

Președintele Iohannis a promulgat legea care stipulează dublarea alocațiilor pentru copii, dar măsura nu se aplică pentru că Guvernul Orban vrea să proroge termenul de aplicare până la vară, când va fi făcută o nouă rectificare bugetară. Ce eschivă jalnică! Președintele iese din schemă imaculat și aruncă în curtea Guvernului cartoful fierbinte. Ba mai mult, insistă că ar fi bani dacă se taie pensiile speciale, asta în condițiile în care propriul său partid nu susține ideea, decât parțial și nu în punctele esențiale.

Toate partidele politice susțin doar tăierea pensiilor speciale pentru civili. O categorie nu foarte numeroasă. Nimeni nu are curaj să se atingă de pensiile speciale militare, unde intră extrem de multe categorii, nu numai militarii de carieră. Dacă se taie numai pensiile speciale al civililor, statul economisește sub un milliard de lei, în timp ce efortul bugetar pentru pensiile militare, unde intră și pensionarii din Ministerul de Interne, servicii și fosta Securitate, se ridică la peste opt miliarde de lei.

În structurile menționate sunt peste 90.000 de pensionari, mulți pensionați după 2015, când USL a promovat în Parlament legea care a permis ca, 65% din baza de calcul a pensiei să se constituie din nivelul soldelor din cinci luni alese, adică din perioda în care au fost plătiți cel mai bine. Aici e buba.

Abureala cu tăierea pensiilor speciale ale civililor aduce la buget sub un milliard de lei, în condițiile în care pentru dublarea alocațiilor Guvernul Orban ar avea nevoie de aproximativ 6 miliarde de lei. Cu ce va acoperi diferența? Cu alte promisiuni?

Probabil, că nici nu va fi treaba actualului guvern. Președintele care s-a spălat, frumușel, pe mâini de povestea dublării alocațiilor, vrea să trântească Guvernul Orban și să declanșeze alegerile parlamentare anticipate înainte, ori simultan cu alegerile locale.

Președintele Iohannis vrea să controleze de la Cotroceni și Parlamentul, așa cum controlează Palatul Victoria. Este prea mult pentru un singur om. Anticipatele nu sunt pe agenda cetățeanului. Acesta vrea stabilitate și predictibilitate

În concluzie, și cu, și fără anticipate, cartoful fierbinte rămâne tot în grădina PNL, care trebuie să gestioneze o problemă și mai gravă: majorarea cu 40% a punctului de pensie, începând de 1 septembrie 2020.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here