Primul caz de bullying, în instanță. Școală dată în judecată de părinții unui copil bătut la ore

Sursa foto: realitatea.net

Primul caz de bullying ajunge în instanţă. O familie din Bucureşti cere daune morale de 15.000 de euro școlii în care învață fiul lor de 11 ani după ce a fost agresat chiar în timpul orelor de curs. În urma bătăii, Urmare a altercaţiei, copilul a fost internat şi, de frică, nu s-a mai dus la şcoală. Părinţii acuză şcoala de neimplicare și indiferenţă, după ce, susțin aceștia, fiul lor era agresat zilnic fizic şi verbal, de la începutul anului de unul dintre colegii de clasă.

Școala 181 din Capitală a fost acționată în instanță de părinții unui copil de 11 ani, care a fost victimă a bullying-ului, după ce a fost bătut de un coleg și a ajuns în spital, familia cerând daune de 15.000 de euro.

Avocatul familiei, Adrian Cuculis, a precizat, pentru Mediafax, că altercația a avut loc în sala de clasă, în data de 5 decembrie 2019.

„După momentul acesta, părinții au fost nevoiți să-și opereze copilul, sub anestezie generală, la 11 ani. S-au adresat instituției de învățământ. Ei nu au vrut, de aceea am fost nevoiți să mergem cu o acțiune în instanță să conservăm aceste probe pentru că în 30 de zile s-ar fi șters”, a spus avocatul,

Conform sursei citate, învățătoarea nu a intervenit în altercația dintre cei doi elevi, dar nici angajați ai școlii.

„Acțiunea va viza inclusiv atragerea răspunderii școlii, pentru că o să vedeți înregistrarea – e reacția incredibilă a învățătoarei, care nu face nimic, și nici a gardianului, care sunt angajați ai școlii – și familia respectivului băiat agresor. DGASPC ar trebui să deschidă o anchetă să vadă dacă nu cumva se impută cumva părinților pentru că l-au crescut necorespunzător și să ia măsurile care se impun. Daunele pe care le solicităm sunt 15.000 de euro, morale și materiale”, explică Adrian Cuculis.

Copilul agresat nu a mai vrut să meargă la școală, iar profesorii i-au scăzut nota la purtare
Problema, spune apărătorul familiei, e cu atât mai gravă cu cât copilul agresat nu a mai vrut să meargă la școală, după ce a fost bătut, iar dascălii i-au scăzut atât de mult nota la purtare încât el nu mai poate fi transferat la altă unitate de învățământ.

„Victima, din frica de a nu mai merge la școală, tocmai pentru a nu da ochii cu colegii după întâmplarea asta și de rușine, vrând să se transfere, i-a fost scăzută nota la purtare atât de mult încât nu îl mai acceptă la altă școală”, a mai spus sursa menționată.

Copilul a suferit un traumatism de piramidă nazală. Potrivit certificatului medico-legal, copilul a suferit un traumatism de priamidă nazală cu fractura oaselor nazale.

Legislație bullying. Legea care interzice bullying-ul în școli a intrat în vigoare, în 22 noiembrie 2019, iar potrivit prevederilor este interzis orice comportament care constă în violență psihologică. Profesorii vor fi instruiți astfel încât să recunoască acest fenomen și să ia măsurile potrivite.

„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, se arată în prevederea Legii educației.

Potrivit legii, bullying-ul (violența psihologică) poate fi definit ca: „acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here