Ministerul Sănătății va reorganiza subprogramul de fertilizare in vitro si embriotransfer

Sursa foto: b1.ro

Victor Costache,  ministrul Sănătății a acceptat invitația Societății de obstetrică ginecologie din România de a participa vineri la dezbaterea cu tema „Împreună pentru o experiență mai bună a cuplului infertil in timpul tratamentului de reproducere asistata”.

„Subprogramul MS a fost subfinanţat. Practic costul  mediu alocat pe pacient este mult mai mic decât este nevoie. Această subfinanţare cronică a programelor de sănătate şi a tot ce înseamnă medicină  în România ne-a adus la situaţia în care suntem – un sistem sanitar care este pe roşu în toate sectoarele. Serviciul de reproducere asistata trebuie finanţat integral. Aşa se practică. Radioterapia, un model de bună practică, care este finanțat integral trebuie extins şi în alte sectoare, iar  unul dintre ele  este  fertilizarea in vitro şi tot ce înseamnă medicina de reproducere. Declinul demografic al ţării este major, este îngrijorător. Avem o problemă reală de infertilitate a cuplurilor şi trebuie să ieşim din această situaţie”, a spus ministrul Victor Costache.

Ministrul Sănătății a mai spus că subprogramul de fertilizare in vitro al MS va fi regandit de o  comisie, astfel încât să fie decontate mai multe proceduri. De asemenea, se dorește asigurarea integrală a sumei necesare pentru o procedură FIV.

„Vrem ca noua comisie să se întâlnească săptămâna viitoare la MS pentru a ne prezenta care sunt soluţiile pe care trebuie să le adoptăm rapid. Ştiţi foarte bine că din aprilie începe un nou contract cadru şi dacă va fi ratata această etapă, iar intrăm într-un an în care vor fi perpetuate aceleaşi greşeli”, a declarat ministrul Sănătății,  Victor Costache.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here