Un tânăr a murit, după ce a intrat cu maşina într-o construcţie de beton

Sursa foto: realitatea.net

Un tânăr de 30 ani a murit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit, duminică seara, de o construcţie din beton aflată pe acostamentul DN2 – E85, în afara localităţii Traian, informează Agerpres.

La faţa locului au intervenit pompierii cu autospeciala SMURD care l-au descarcerat pe şofer, însă medicii au constatat decesul acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu, a precizat că accidentul s-ar fi produs după ce şoferul autoturismului a încercat să depăşească o altă maşină pe partea dreaptă.

“Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman a reieşit că, în timp ce un bărbat de 30 de ani, din localitatea Gherăieşti, conducea un autoturism pe DN2 – E85, în afara localităţii Traian, ar fi schimbat direcţia de mers spre dreapta, pentru a depăşi o autoutilitară, moment în care, pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu o construcţie din beton. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Corpul victimei fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here