DSP Olt, informații oficiale despre cei trei chinezi întorși în județ din țara unde coronavirusul a scăpat de sub control

După ce, vineri, în presa locală au apărut informații despre reîntoarcerea în Olt a trei cetățeni de naționalitate chineză și despre faptul că ei sunt monitorizați în contextul larg al infecției umane cu noul coronavirus, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Olt a transmis un comunicat de presă în care arată că doi dintre chinezii vizați au părăsit județul și că cel rămas continuă să fie supravegheat.

Potrivit DSP, în data de 1 februarie 2020, trei persoane de naționalitate chineză s-au întors în România, prin aeroportul Otopeni, cu destinație în județul Olt (o persoană în Slatina și celelalte două persoane în oraș Corabia.

Instituția a desemnat doi medici din secția de boli transmisibile a DSP să se ocupe cu activitatea de monitorizare zilnică a celor trei, urmărind dacă persoanele vizate prezintă simptome clinice precum tuse, febră, greutate în respirație, dureri de cap.

În urmă cu patru zile, două dintre persoane, cele din Corabia, au părăsit județul Olt, plecând în Teleorman, astfel că monitorizarea lor a fost preluată de autoritățile din acest județ.

„În perioada 01- 03. 2020, persoanele monitorizate nu au prezentat semne/simptome specifice bolii.

În data de 03. februarie 2020, două persoane de naționalitate chineză au părăsit adresa de domiciliu și s-au mutat în județul Teleorman, localitatea Roșiori de Vede. Direcția de Sănătate Publică Olt a notificat imediat Direcția de Sănătate Publică Teleorman, pentru preluarea în monitorizare a celor două persoane.

Monitorizarea zilnică se face până inclusiv  în a 14-a zi de la dată sosirii în țară (01.02- 14.02.2020).

Rezultatul monitorizării zilnice se transmite zilnic, până la  orele 1200,  la Centrul Regional de Sănătate Publică  la care este arondat jud. Olt.

În concluzie, pe teritoriul județului Olt a rămas în monitorizare o singură persoană, rezidentă în localitatea Slatina. Rezultatul monitorizării din data de 07 februarie 2020: fără semne  clinice de boală”, se arată în comunicatul DSP Olt.

China se confruntă cu o epidemie de coronavirus care a depășit demult granițele țării. Numărul deceselor provocate de coronavirus se apropie de 500, iar peste 24.500 de oameni din întreaga lume au fost infectaţi.

În China, aproape 60 de milioane de oameni sunt vizaţi de restricţii de circulaţie, iar în trei oraşe, numărul cazurilor de îmbolnăvire a depăşit 1.000.

Coronavirusul a apărut în oraşul Wuhan, capitala provinciei Hubei, în luna decembrie. Acum, în afară de Wuhan, unde numărul cazurilor de îmbolnăvire este de ordinul miilor, şi în alte două oraşe, numărul acestora a trecut de 1.000. În prezent, în Wuhan sunt 8,351 de cazuri, inclusiv 362 de decese, în Huanggang – 1,645 de cazuri, inclusiv 25 de decese, iar în Xiaogan – 1,462 de cazuri, inclusiv 18 de decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here