Potrivit datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României (BNR), indicele ROBOR la trei luni a atins cel mai mic nivel din ultimele două luni, ajungând la 3,12 %.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.
Sursa: romaniatv.net