Marcel Vela, avizat negativ la audierea din Parlament

Sursa foto : realitatea.net

Marcel Vela, propus pentru funcția de ministru de Interne – pe care a ocupat-o și înainte de moțiunea de cenzură, a primit aviz de respingere din partea comisiilor parlamentare reunite de apărare. La capătul unei audieri de circa o oră, demnitarul liberal a primit 9 voturi „pentru” și 15 „împotrivă”.

Întrebat dacă ar regreta în cazul în care n-ar mai fi ministru, Marcel Vela a răspuns: „Eu sunt un luptător de felul meu. Am pornit pe un drum, în care doresc să reformez ministerul. Două lucruri vreau să fac. Să reformez ministerul, crescând încrederea oamenilor în această instituție foarte necesară și de elită a României. Doi, să lupt – ordinea nu contează – să luptăm împotriva infracționalității, a interlopilor, a rețelelor de trafic de persoane, a criminalilor. În acest context, această idee de a da prioritate maximă luptei împotriva infracționalității ați văzut-o în ultimele trei luni”.

Cu toate acestea, avizul negativ este unul strict consultativ și nu influențează învestitura. Cu toate acestea, potrivit poziționării publice, nu instalarea noului cabinet este scopul PNL, ci respingerea sa, astfel încât situația politică să fie împinsă spre dizolvarea Parlamentului și, implicit, spre declanșarea alegerilor anticipate.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here