Doi frați, reținuți. Au agresat un bărbat și l-au legat de un arbore

Doi fraţi dintr-o comună din Alba au fost reţinuţi de poliţişti.

Asta după ce l-au agresat pe un bărbat şi l-au legat de un arbore, pentru a-l împiedica să sesizeze evenimentul, tinerii fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri Agerpres, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de doi fraţi, cu vârste de 21 şi 16 ani, din comuna Roşia de Secaş.

„În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în cursul zilei de 25 februarie 2020, în timp ce se aflau la o stână, situată pe o păşune din localitatea Tău, unde aveau grijă de animale, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii în contradictoriu cu un bărbat de 41 de ani, din Blaj, care lucra şi el la aceeaşi stână, l-ar fi agresat, aplicându-i lovituri în zona capului. Ulterior, l-ar fi legat, cu o funie, de un arbore, pentru a-l împiedica să sesizeze agresiunea la care a fost supus”, se menţionează în comunicatul IPJ Alba.

Victima a reuşit să se dezlege şi a anunţat poliţia, prin 112.

Bărbatul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Potrivit certificatului medico-legal prezentat, acesta are leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale.

Cei doi tineri reţinuţi vor fi prezentaţi în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here