La TelVerde dedicat informării despre noul Coronavirus, s-au primit, dumincă, peste 600 de apeluri de la persoane care au sunat să afle detalii despre cum se manifestă și cum poate fi prevenită răspândirea acestei afecțiuni. Totodată, la numărul unic pentru preluare a apelurilor de urgență 112 au fost primite 80 apeluri.
Atât numărul apelurilor la TelVerde, cât și numărul apelurilor la 112 au scăzut față de zilele trecute.
Două persoane diagnosticate cu virusul COVID-19 (coronavirus) sunt internate, în continuare, în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara, cu stare bună de sănătate, fără febră.
În țara noastră, până în prezent, 3 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, dintre care o persoană a fost declarată vindecată după ce testele realizate conform procedurilor medicale au fost negative.
De asemenea, în centrele de la București, Timișoara și Cluj-Napoca au fost analizate și alte probe de la persoane care s-au întors din țările afectate sau au avut contact cu persoane posibil purtătoare ale virusului, însă toate au ieșit negative.
În continuare, la nivel național sunt în carantină în centre instituționalizate 52 persoane, iar 8 167 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. Le recomandăm cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află.
În contextul prevenirii și combaterii infecțiilor cu noul coronavirus – COVID – 19, grupul de suport tehnico-științific constituit la nivel guvernamental monitorizează atent situația din România, dar și evoluția fenomenului în celelalte țări în care au fost confirmate cazuri.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TelVerde 0800 800 358.
De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia dedicată +4021.320.20.20.




































