Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie are coronavirus. Cum a reacţionat

Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie, Nadine Dorries, a fost diagnosticat cu coronavirus (COVID-19). Deşi spune că a luat toate măsurile de precauţie, parlamentarul conservator s-a izolat la domiciliu, după ce a aflat că are temutul virus.

Nu mai puţin de 382 de persoane au coronavirus în Marea Britanie, iar şase dintre acestea au murit din cauza COVID-19, relatează BBC. Cea mai recentă victimă este un bărbat de 80 de ani care avea şi alte probleme de sănătate.

Epidemia de coronavirus a dat peste cap şi campionatul de fotbal. Meciul din Premier League dintre Manchester City şi Arsenal, care trebuia să aibă loc miercuri, a fost amânat ca “măsură de precauţie” din cauza epidemiei. Mai mulţi fotbalişti de la Arsenal s-au izolat, după ce au intrat în contact cu proprietarul echipei Olympiakos, Evangelos Marinakis, care a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Guvernul britanic a anunţat că îşi va prezenta primul buget cu întârziere, pe fondul temerilor despre impactul pe care epidemia de coronavirus îl va avea asupra economiei Marii Britanii. Cancelarul Trezoreriei, Rishi Sunak, a promis că sistemul public de sănătate va primi “oricâte resurse va avea nevoie” în timpul crizei şi a precizat că va prezenta o serie de măsuri pentru a încuraja firmele mici şi liberii profesionişti care sunt afectaţi de criză.

Între timp, autorităţile sanitare din Angalia a anunţat că şi-a mărit capacitatea de a diagnostica pacienţii, în contextul în care numărul persoanelor contaminate cu COVID-19 a crescut.

Nadine Dorries, ministrul britanic Sănătăţii, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Dorries, care este parlamentar conservator, a precizat că autorităţile au început să identifice persoanele cu care ea a intrat în contact. De asemenea, biroul ei parlamentar a fost închis.

În vârstă de 62 de ani, Nadine Dorries este de profesie asistentă medicală. Ministrul britanic al Sănătăţii a scris pe Twitter că “se simte destul de rău”, dar speră că “greul a trecut”. Ea a spus că este îngrijorată mai mult de starea de sănătate a mamei sale, în vârstă de 84 de ani, care locuieşte împreună cu ea şi a început să tuşească începând de marţi.

Autorităţile sanitare britanice au precizat că Dorries a acuzat primele simptome joia trecută, în ziua în care a participat la un eveniment organizat de premierul britanic, ce s-a autoizolat începând de vineri.

Reprezentanţii Guvernului britanic nu au precizat dacă premierul Boris Johnson a fost testat pentur coronavirus.

În schimb, toţi angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii, urmează să fie testaţi pentru coronavirus, alături de alţi oficiali care au intrat în contact cu Nadine Dorries.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here