De ce e Timişoara centrul vindecărilor de COVID-19 din România: „Folosim altă schemă de tratament faţă de restul ţării”

Sursa foto: romaniatv.net

Timişoara are cel mai prolific spital de boli infecţioase din România: 43 de pacienţi internaţi cu noul coronavirus au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi.

Spitalul Victor Babeş din Timişoara e de departe spitalul cu rata cea mai mare de vindecări din ţară. La Bucureşti s-au vindecat 11 pacienţi, 3 la Craiova, 2 la Constanţa şi 1 la Iaşi.

Medicul Virgil Musta spune că la Timişoara s-a stabilit de la nivel central pentru o altă schemă de tratament pentru a se studia mai multe variante la nivelul întregii ţări. El spune ca pacienţii primesc două antivirale care de obicei aduc rezultate pozitive în câteva zile.

„Noi folosim o altă schemă de tratament decât restul țării, dar și conjunctură a fost favorabilă, pentru că pacienții pe care i-am tratat au fost pacienți tineri, fără comorbidități, fără boli asociate, la care teoria spune că evoluția bolii este bună. Schemă pe care o dăm noi este formată din o tabletă cu 2 antivirale, care la 3-4 zile după administrare dau teste negative. Așteptăm două teste negative, după care îi externăm”, a explicat medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, pentru opiniatimisoarei.ro.

Omenirea mai are de aşteptat până la apariţia unui vaccin pentru COVID-19, iar până atunci se efectuează multe studii şi teste.

„Sunt mai multe scheme testate, cu mai multe rezultate. Împreună cu domnul profesor Streinu-Cercel am stabilit că în centrul nostru să se folosească o anumită schemă. Sunt scheme care sunt studiate la ora actuală în lume. Nicio firmă de medicamente nu are finalizat, la ora actuală, un studiu care să spună această este eficientă unu. Sunt doar încercări, rezultate parțiale, și ne-am ales unul din aceste studii. Ne-am ales acest medicament, îl avem și putem să îl folosim, pe baza faptului că în literatură există studii pe acest medicament și sunt rezultate parțiale favorabile și pe gândirea noastră medicală, care ne-a spus că s-ar putea să avem aceste rezultate favorabile”, a precizat medicul Virgil Musta, potrivit Mediafax.

Totodată, într-un interviu acordat Digi24, ministrul sănătății a explicat că în țară sunt testate forme de tratament diferite, tocmai pentru a-l găsi pe cel mai eficient, iar medicii împurtășesc aceste informații, urmând a fi stabilit ca cel mai bun să fie folosit pe plan național.

„Toți acești pacienți sunt deja strânși într-o bază de date prospective, sunt trecute (alte afecțiuni) este important să știm toate datele medicale și să știm ce tratament primesc. În Timișoara este un anumit tratament, în București deja sunt două scheme. O dată la două zile specialiștii vorbesc pentru a uniformiza aceste practici”, a spus Victor Costache.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here