Polițiștii din Olt au aplicat, noaptea trecută amenzi mai multor persoane care nu au respectat restricțiile de circulație în intervalul orar 22,00 – 06.00.
Sancțiunile aplicate au fost de peste 50.000 de lei, potrivit reprezentanților din teritoriu au Ministerului Afacerilor Interne.
„În data de 24 – 25.03.2020, în intervalul orar 22,00 – 06.00, polițiștii și jandarmii olteni au efectuat acțiuni ce au avut ca principal scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin art. 5 din Ordonanța Militară nr. 2/2020. În urma acțiunilor desfășurate pe această linie, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 56.500 lei”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
Potrivit Ordonanței Militare 3/2020, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.



































