Nelu Tătaru: La nivel local trebuie schimbate multe lucruri. Vor veni săptămâni mai grele

Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că la nivel local trebuie schimbate proceduri legate de gestionarea crizei Covid-19, care apoi trebuie și respectate.

Declarația vine în condițiile în care câteva spitale din țară au devenit focare de Covid-19 și zeci de cadre medicale au fost infectate.

„La nivel local trebuie schimbate multe lucruri, trebuie reinițiate anumite proceduri pentru autoritățile locale, pentru cadrele medicale, și trebuie respectate”, a spus Nelu Tătaru, care a fost până ieri la Suceava, unde pest 170 de cadre medicale și pacienți au fost confirmați cu Covid-19.

„Noi ca minister avem două direcții: una urgentă, prevenția și tratarea cazurilor de coronavirus, și a doua – tratarea pacienților care au alte afecțiuni”, a spus el.

Vor veni săptămâni și mai grele, vor fi cazuri dificile, critice, dar vom trece peste și vom ieși întăriți”, a spus el.

Ministrul a adăugat că vor fi asigurate testele pentru cei care intră în protocolul de testare și că personalul medical va avea prioritate la testare.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here