Primul pacient infectact cu coronavirus din România, în depresie. Cum l-a afectat virusul

Primul pacient din România, confirmat cu coronavirus, este în depresie. Apropiații tânărului din Gorj spun că, deși nu a avut niciun simptom, a trecut și trece printr-o adevărată traumă. El refuză să se mai întâlnească cu prietenii și are impresia că toată lumea se ferește de el, chiar dacă e declarat vindecat, conform România TV.

Tânărul de 25 de ani din județul Gorj, primul pacient din România infectat cu coronavirus, trece prin momente grele la o lună de când a fost declarat vindecat și a fost externat din spital.

Pacientul a fost asimptomatic și a fost internat în spital doar câteva zile, cu toate acesta tânărul susține că situația prin care a trecut l-a afectat grav.

Acesta a spus apropiaților că îi este teamă să părăsească domiciliul sau să intre în contact cu prietenii. Tânărului îi este frică să fie respins.

Tânărul din Gorj a fost confirmat cu coronavirus în urmă cu o lună, însă a fost externat după câteva zile deaorece doar primul test a ieșit pozitiv.

153 de cadre medicale din România au fost infectate cu coronavirus

Până în momentul de faţă au fost confirmate 153 de cadre medicale şi personal auxiliar din spitalele din România cu infecţie cu coronavirus, potrivit informaţiilor transmise de Ministrul Sănătăţii.

Conform datelor raportate din teritoriu către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile, în acest moment la nivel național sunt 153 de cadre medicale și personal auxiliar confirmate cu COVID-19, după cum urmează:

70 de medici
50 de asistente
15 infirmiere
O îngrijitoare
17 personal auxiliar

Repartiția pe județe:

  • Arad – 2
  • Bucuresti – 36
  • Constanta – 1
  • Covasna – 5
  • Hunedoara – 12
  • Iași – 3
  • Neamț – 2
  • Suceava – 90
  • Vrancea – 2

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here