Vouchere pentru calculatoare, acordate de Guvern copiilor din familii fără posibilităţi în timpul crizei de coronavirus

Guvernul a anunţat că acordă vouchere pentru calculatoare copiilor ce provin din familii fără posibilităţi ca să sprijine învăţarea în sistem online, în condiţiile în care şcolile au fost închise din cauza crizei generate de coronavirus. Bonurile de 200 de euro pot fi primite, însă, abia în toamnă.

„Pentru a sprijini copiii care în această perioadă desfășoară lecțiile în sistem online, guvernul a aprobat o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționarii de calculatoare – așa-numitul program Euro 200”, a anunțat Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului, conform edupedu.ro.

Dancă a menţionat că pot cere astfel de bonuri „elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei. Pot aplica elevii și studenții din învățământul de stat sau particular, în vârstă de până la 26 de ani”.

Achiziţionarea calculatoarelor se paote face în perioada 27 iulie – 12 octombrie 2020, aşa cum prevede calendarul.

„Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro și este destinat achiziției de calculatoare”, a spus Ionel Dancă.

Dancă a anunțat proiectul adoptat în ședința de Guvern de joi, 26 martie.

Obținerea celor 200 de euro sub formă de bonuri valorice prevede depunerea cererilor la școli până pe data de 17 aprilie 2020, în condițiile în care școlile sunt închise până după Paște, în contextul pandemiei de coronavirus.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here