Bătrânii dintr-un cămin au fost dați afară de autorități în plină pandemie de teamă, să nu se infecteze de la angajații căminului care fac zi de zi naveta. Ulterior, după ce și aparținătorii au refuzat să-i primească acasă, autoritățile au decis să-i țină în cămin.
Familiile bătrânilor refuză să-i primească înapoi acasă, de frică să nu-i îmbolnăvească.
„Văzând evoluția căminelor de bătrâni din alte state, unde au fost decese, am luat decizia, cu o luna înainte, să restricționăm accesul în cămin al aparținătorilor. Măsură a fost foarte bună. Dar virusul evoluând, am considerat că acești bătrâni, 80 la număr, să fie luați de aparținători în această perioada pentru a limina riscul. Sunt oameni care au 90-100 de ani. Din aparținători, 76 au spus că îi iau, apoi au spus că acasă nu au condiții și că preferă să stea în cămin. Mi se pare strigător la cer. Am decis să ținem în continuare deschis căminul și să-și dea și ei răspunderea. Avem medici, asistenți, e foarte greu să-i verifici. E foarte greu. Ce faci, le pui mâna pe frunte și vezi dacă au temperatura? Nu există suspiciuni de coronavirus în cămin”, a spus, într-o intervenție la Realitatea PLUS, primarul din Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău.
Întrebat dacă au personal medical specializat care să vină în permanentă la bătrâni, acesta a spus: „Da, avem aproape 70, asistente, medici. Căminul este etalon. Medicul verifică în fiecare zi personalul, dar nu sunt acele teste care să verifice. Avem echipamente de protecție, mănuși, măști, tot ceea ce trebuie.”
Sursa: realitatea.net




































